M. Duțescu
M. Duţescu / Mihai Duțescu (n. 1979, Alexandria) – în urma câștigării concursului Ed. Cartea Românească, debutează în 2010 cu volumul de poezie și toată bucuria acelor ani triști, recompensat cu premiile „Iustin Panța” și „Mihai Eminescu”. A mai publicat franceza un avantaj (poezie, Pandora M, 2014), alături de două romane – Uranus Park (Polirom, 2014, premiul „Tânărul Prozator al Anului” din partea Ministerului Culturii) și Bureți de fag (Ed. Trei, 2021) – precum și un volum de poezie, ca într-o povestire de Carver (OMG Publishing House, 2024). Este prezent cu texte în diverse antologii și volume colective. Trăiește în București, lucrează ca arhitect și predă la UAUIM.
If you like author M. Duțescu here is the list of authors you may also like
Buy books on AmazonTotal similar authors (26)
-
Lavinia Braniște
Lavinia Braniște s-a născut la Brăila în 1983.
Buy books on Amazon
A studiat limbi străine la universitățile din Cluj și București.
A debutat în literatură în 2006 cu volumul de poezii „Povești cu mine” (Paralela 45), după care a publicat o colecție de proză scurtă, „Cinci minute pe zi” (Casa de Pariuri Literare) în 2011.
Polirom i-a publicat și colecția de povestiri „Escapada” (2014). „Interior zero” este primul ei roman. -
Bogdan Coşa
2011 Poker, Cartea Românească;
Buy books on Amazon
2013 O formă de adăpost primară, Cartea Românească;
2013 Poker. Black Glass, Cartea Românească;
2017 Ultraviolență, Polirom;
2020 Cât de aproape sunt ploile reci, Trei. -
Narine Abgaryan
Наринэ Абгарян
Buy books on Amazon
Նարինե Յուրիի Աբգարյան
Narine Yuryevna Abgaryan (Наринэ Абгарян) is a Russian writer of Armenian origin, a blogger. Graduated from Yerevan State Linguistic University V. Ya. Bryusova, since 1993 lives in Moscow. She became known after the publication of the autobiographical book "Manyunya" (2010). With this book, she became a laureate of the Russian National Literary Prize "Manuscript of the Year" in the nomination "Language". Entered the long list of nominees for the 2011 Big Book Award. -
Dan Sociu
Dan Sociu s-a născut în 1978, la Botoșani. A publicat: borcane bine legate, bani pentru încă o săptămină (Junimea, 2002; Premiul Româno-Canadian „Ronald Gasparic”, Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu”); fratele păduche (Vinea, 2004); cintece excesive (Cartea Românească, 2005, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie a anului); Urbancolia (roman, Polirom, 2008); Nevoi speciale (roman, Polirom, 2008); Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011); Combinația (novella, Casa de Pariuri Literare, 2012); Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural); Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte,
Buy books on Amazon -
Doina Ruști
bio
Buy books on Amazon
DOINA RUŞTI is one of Romania’s most acclaimed contemporary novelists, known for her powerful blend of historical imagination, realism, and political depth. She is the author of fourteen novels and three short story collections, translated into more than fifteen languages and studied in Romanian schools.
Her most awarded novel, The Ghost in the Mill, is a haunting parable of communism. Her Phanariot Trilogy — The Phanariot Manuscript, The Book of Perilous Dishes, and Homeric — reimagines 18th-century Balkan history through fantastical and symbolic lenses. The Book of Perilous Dishes appeared in English with Neem Tree Press (UK, 2022 & 2024), was reviewed in The Guardian, praised by the Historical Novels Society, and selected by Amazon boo -
Mona Chollet
Mona Chollet is a Franco-Swiss writer and journalist. She is the chief editor for Le Monde diplomatique and has also written for Charlie Hebdo. She lives in Paris, France.
Buy books on Amazon
---
Après une licence en lettres à Genève, elle étudie le journalisme à l’École supérieure de journalisme de Lille.
Elle est ensuite pigiste pour Charlie Hebdo. Mais son contrat est interrompu en 2000 après sa contestation d'un éditorial du directeur de la rédaction Philippe Val, qui qualifiait les Palestiniens de « non-civilisés ». Elle raconte : « Quelques jours après, il m’a convoquée, et il m’a annoncé qu’il arrêtait mon CDI après le mois d’essai, alors que j’étais pigiste depuis un an. Ça m’a sidérée »1.
Désormais journaliste et chef d'édition au Monde diplomatique2, ell -
Sofi Oksanen
Sofi Oksanen was born in Finland to a Finnish father and an Estonian mother. In 2010 she won the Nordic Council's Literature Prize for her third novel (originally a play), Puhdistus (Purge).
Buy books on Amazon -
Jon Fosse
Jon Olav Fosse was born in Haugesund, Norway and currently lives in Bergen. He debuted in 1983 with the novel Raudt, svart (Red, black). His first play, Og aldri skal vi skiljast, was performed and published in 1994. Jon Fosse has written novels, short stories, poetry, children's books, essays and plays. His works have been translated into more than forty languages. He is widely considered as one of the world's greatest contemporary playwrights. Fosse was made a chevalier of the Ordre national du Mérite of France in 2007. Fosse also has been ranked number 83 on the list of the Top 100 living geniuses by The Daily Telegraph.
Buy books on Amazon
He was awarded The Nobel Prize in Literature 2023 "for his innovative plays and prose which give voice to the unsayabl -
Liliana Nechita
Liliana Nechita is a Romanian writer who has been living and working in Italy for more than fifteen years. After the publication of 20,000 copies of her novel „Cireşe amare”, the author received in Romania the 2013 Woman of the Year Award for the promotion and the defense of women’s rights.
Buy books on Amazon -
Doina Ruști
bio
Buy books on Amazon
DOINA RUŞTI is one of Romania’s most acclaimed contemporary novelists, known for her powerful blend of historical imagination, realism, and political depth. She is the author of fourteen novels and three short story collections, translated into more than fifteen languages and studied in Romanian schools.
Her most awarded novel, The Ghost in the Mill, is a haunting parable of communism. Her Phanariot Trilogy — The Phanariot Manuscript, The Book of Perilous Dishes, and Homeric — reimagines 18th-century Balkan history through fantastical and symbolic lenses. The Book of Perilous Dishes appeared in English with Neem Tree Press (UK, 2022 & 2024), was reviewed in The Guardian, praised by the Historical Novels Society, and selected by Amazon boo -
Alexandra Furnea
Alexandra Furnea este redactor de carte, jurnalist și activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Petru Maior“ din Târgu Mureș și are un masterat în studii americane la Universitatea din București. Între 2011 şi 2020 a fost redactor la revista muzicală Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proză și articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei, www.genunderground.ro. Este supraviețuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Buy books on Amazon -
Ligia Keșișian
LIGIA KEȘIȘIAN is a poet and translator, member of PEN Club Romania. She published her first poetry collection, Mici cutremure / Little Earthquakes in 2017, followed by Miss Houdini, in 2019, at the Charmides publishing house. Selections from her poems have been translated into French, Hungarian, Greek and English, into magazines and anthologies. She published poems in the anthologies Cartea Bistriței (2018), Poezia e la Bistrița (2019), Parodii originale (2021). She was invited to hold poetry readings and performances at festivals such as FILIT, Poezia e la Bistrița, Festivalul Internațional de Poezie București, Amural, Jazz TM – Strada Fără Nume, Weekend Sessions etc. Being a constant contributor to Poesis International magazine, she tran
Buy books on Amazon -
-
Vlad Drăgoi
Vlad Drăgoi s-a născut în 1987, la Codlea, unde trăiește și acum. A urmat cursurile Facultății de Litere din Brașov. A debutat cu volumul de proză Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito la editura ieșeană Lumen, în 2009. În 2013 a urmat volumul de poezie Metode, la Casa de Editură Max Blecher, iar în 2015, volumul de poezie Eschiva, la editura Cartea Românească.
Buy books on Amazon
Blog: trubadurulcretz.blogspot.com. -
Alina Nelega
Buy books on Amazon
Alina Nelega (n. 1960) este un critic literar, dramaturg, eseist, prozator și publicist român contemporan.
Piesele ei sunt traduse în engleză, germană, franceză, maghiară, poloneză, bulgară, italiană, albaneză, catalană; publicate în antologii, reviste sau volum acestea sunt reprezentate în țară și internațional. Traduce și regizează spectacole pe texte noi, conduce workshopuri și masterclasses în țară și internațional. Participă la rezidențe de dramaturgie în Marea Britanie și Statele Unite.
Din anul 2010 este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Facultății de Teatru din cadrul Universității de Arte din Tg. Mureș. Din 2015 este profesor abilitat și conduce doctorate în cadrul școlii doctorale UAT.
(Wikipedia) -
Andrei Dósa
Andrei Dósa (n.1985, Braşov), a absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (denumit anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere Braşov.
Buy books on Amazon
A publicat volumele: Când va veni ceea ce este desăvârşit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017).
A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. Din 2012, este redactor al revistei ''Poesis internaţional''. -
Bogdan Coşa
2011 Poker, Cartea Românească;
Buy books on Amazon
2013 O formă de adăpost primară, Cartea Românească;
2013 Poker. Black Glass, Cartea Românească;
2017 Ultraviolență, Polirom;
2020 Cât de aproape sunt ploile reci, Trei. -
Marin Mălaicu-Hondrari
Marin Mălaicu-Hondrari a publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004, Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Romaneasca, 2008), Apropierea (roman, Cartea Românească, 2010), La două zile distanţă (poeme, Charmides, Bistriţa, 2011, premiul revistelor Poesis International şi Transilvania). Cel mai recent roman Lunetistul a apărut la Polirom în septembrie 2013.
Buy books on Amazon
A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul după romanul Apropierea. -
Alexandra Furnea
Alexandra Furnea este redactor de carte, jurnalist și activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Petru Maior“ din Târgu Mureș și are un masterat în studii americane la Universitatea din București. Între 2011 şi 2020 a fost redactor la revista muzicală Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proză și articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei, www.genunderground.ro. Este supraviețuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Buy books on Amazon -
Ioana Burtea
Ioana Burtea a terminat Jurnalismul în Marea Britanie, unde a absolvit și un master de Scriere Creativă (non-ficțiune). Lucrează de 15 ani în presă, trecând de la cotidiene la reviste lunare sau trimestriale de jurnalism narativ. Și-a început cariera la agenția Mediafax din București și a scris timp de peste 7 ani la DoR (Decât o Revistă). A colaborat cu publicații ca Europe & Me, New Eastern Europe, Balkan Insight și Washington Post. Ioana a scris despre subiecte sociale și politice, iar o perioadă le-a acoperit pe cele din sistemele de ordine publică, respectiv de justiție. Materialele ei din domeniul justiției au fost nominalizate de două ori în cadrul Premiilor Superscrieri, în 2018 și 2019. În 2018, a devenit fellow al Balkan Investiga
Buy books on Amazon -
Ana Barton
Fiindcă am fost gimnastă până mi-au calculat vârsta osoasă şi-au stabilit că despre performanţă n-o să poată fi vorba din motive de lungime excesivă, aş putea spune că am o mobilitate impresionantă. Am 40 de ani. Sunt însă atât de imatură încât aproape că mi-e ruşine să-i declar. De arătat, da, îi arăt pe toţi, deşi, uneori, parcă mai văd şi zecimale pe-acolo. De şcoală ce să zic? Am o educaţie eclectică, model toptan: Teologie, Litere, Cultură şi Civilizaţie Ebraică, Psiholingvistică. Babel ori foame. Sigur, arareori mă înţeleg pe mine şi cu mine, dar m-am lăsat şi de dramatizări. Cine sunt? Mama unei copile de 12 ani şi jumătate pe care o cheamă Rada. Cum sunt? Vie, deocamdată. Binecuvântată stare. Ce fac? Am trei caiete, unul acasă, unul
Buy books on Amazon -
Remus Boldea
Remus Boldea este absolvent al Facultatii de Filosofie din Bucuresti. In 2019 a participat la cursul de creative writing tinut de Florin Iaru si Marius Chivu. A publicat proza scurta in Revista de Povestiri in cadrul atelierelor Creative Writing Sundays.
Buy books on Amazon -
Dan Alexe
Dan Alexe (n. 23 ianuarie 1961) este un scriitor, lingvist, cineast, jurnalist și traducător român stabilit în Belgia.
Buy books on Amazon -
Răzvan Omotă
Răzvan Omotă (n. 1995, Rășinari, Sibiu) este actor, performer, autor de texte de teatru și poet. Este preocupat de subiecte și proiecte culturale relevante atât pentru societatea actuală, cât și pentru propria sa traiectorie personală și profesională. Îmbină scrisul cu scena și nu știe niciodată unde să se încadreze cu exactitate. A câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Gala Hop – Gala Tânărului Actor, în 2023, organizată de UNITER. A colaborat și colaborează atât cu teatre de stat, cât și cu teatre independente. Scrie poezii pentru oricine este dispus să le citească/asculte, pe care le prezintă în lecturi și poetry performance-uri, în întreaga țară.
Buy books on Amazon -
Florin Lăzărescu
Prozator si scenarist iesean. Absolvent al Facultatii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iasi (1998). A publicat romanele Ce se stie despre ursul panda (2003), Trimisul nostru special (2005; tradus in franceza, germana, spaniola, italiana, slovena, maghiara si croata) si volumul de povestiri Lampa cu caciula (2009). Coautor, impreuna cu Lucian Dan Teodorovici si Dan Lungu, al volumului de povestiri Pas question de Dracula... (Editions Non Lieu, Paris, 2007).
Buy books on Amazon -
Anca Vieru
Anca Vieru este absolventă de politehnică și are un master în comunicare. A publicat în volumele colective Moș Crăciun & co. (Editura Art, 2013) și Ficțiuni reale (Editura Humanitas, 2013), proiect inițiat de Florin Piersic jr.
Buy books on Amazon
În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și reeditat în 2018 în colecția Top10+. A mai publicat, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic (2018), volumul de proză scurtă Fără poză de profil (2022), nominalizat la Premiile Sofia Nădejde, și biografia romanțată Pallady. Ulise legat de catarg (2023). I-au apărut povestiri și fragmente de roman în revistele iocan și Familia.