Cristian Popescu
Deși a murit în 1995, la vârsta de 36 de ani, Cristian Popescu este considerat unul dintre cei mai importanti poeți ai anilor 90 și unul dintre cei mai proeminenți membri ai cenaclului literar Universitas condus de criticul literar și profesorul Mircea Martin.
http://www.romlit.ro/cristian_popescu
If you like author Cristian Popescu here is the list of authors you may also like
Buy books on AmazonTotal similar authors (16)
-
Mihok Tamas
Mihók Tamás (1991, Oradea) a publicat cinci volume de poezie (dintre care două autotraduse în maghiară) și un studiu de istorie literară (teza sa de doctorat). Este coordonatorul colecției de poezie /pocket a Editurii ART, redactor al Revistei de cultură „Familia” și cofondator al clubului de lectură mensual Pragul Vaida. A susținut lecturi și spectacole de performance poetic la majoritatea cluburilor de lectură & festivalurilor de literatură autohtone, precum și în țări precum Anglia, Germania, Belgia, Suedia, Polonia, Ungaria sau Republica Moldova. A tradus texte din peste șaptezeci de autori, publicându-le în reviste, antologii respectiv volume individuale. Laureat al mai multor premii, printre care cel mai recent e Premiul „Tânărul scri
Buy books on Amazon -
-
Mircea Cărtărescu
Romanian poet, novelist, essayist and a professor at the University of Bucharest.
Buy books on Amazon
Born in Bucharest, he graduated from the University of Bucharest's Faculty of Letters, Department of Romanian Language And Literature, in 1980. Between 1980 and 1989 he worked as a Romanian language teacher, and then he worked at the Writers Union and as an editor at the Caiete Critice magazine. In 1991 he became a lecturer at the Chair of Romanian Literary History, part of the University of Bucharest Faculty of Letters. As of 2010, he is an associate professor. Between 1994-1995 he was a visiting lecturer at the University of Amsterdam.
Among his writings: "Nostalgia" (a full edition of the earlier published "Visul"), 1993, "Travesti" 1994, "Orbitor" 2001, "Enc -
Giovanni Papini
Giovanni Papini was an Italian journalist, essayist, literary critic, poet, and novelist.
Buy books on Amazon -
Marin Sorescu
In 1964 the Romanian Communist government relaxed its censorship policies, signaling a new openness to free expression. The nation's poets heeded that signal, and Romanian poetry experienced a striking revival. Poet and playwright Marin Sorescu is perhaps one of the most popular figures to emerge from Romanian literary culture in the years since.
Buy books on Amazon
Sorescu writes in a plainspoken, down-to-earth style spiced with sly humor. He responds to the hardships of Romanian life not with grand rhetoric or fire-and-brimstone sermons, but with what translator Michael Hamburger describes as "ironic verse fables," as quoted by Dennis Deletant in the Times Literary Supplement. Virgil Nemoianu, also writing in the Times Literary Supplement, comments that "[So -
Max Blecher
Blecher's father was a successful Jewish merchant and the owner of a porcelain shop. Blecher attended primary and secondary school in Roman, Romania. After receiving his baccalaureat, Blecher left for Paris to study medicine. Shortly thereafter, in 1928, he was diagnosed with spinal tuberculosis (Pott's disease) and forced to abandon his studies. He sought treatment at various sanatoriums: Berck-sur-Mer in France, Leysin in Switzerland and Tekirghiol in Romania.
Buy books on Amazon
For the remaining ten years of his life, he was confined to his bed and practically immobilized by the disease. Despite his illness, he wrote and published his first piece in 1930, a short story called "Herrant" in Tudor Arghezi's literary magazine Bilete de papagal. He contributed -
Ioana Nicolaie
Ioana Nicolaie s-a nascut in Sangeorz-Bai, judetul Bistrita-Nasaud.
Buy books on Amazon
A absolvit in 1997 Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, iar in 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiasi facultati. Dupa absolvire a lucrat in invatamint, in presa si in domeniul editorial. Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania.
A publicat mai multe volume de versuri (Poza retusata, Nordul, Credinta, Cenotaf ), doua romane (Cerul din burta, O pasare pe sirma) si literatura pentru copii (Aventurile lui Arik si Arik si mercenarii). A fost nominalizata la premii nationale si internationale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a aparut in germana, in 2008, cu titlul Der Norden. Cerul din burta a fost publicat -
Ştefan Manasia
Ștefan Manasia a inițiat în 2008, la Cluj, alături de Szántai János și François Bréda, clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”. Este redactor al revistei „Tribuna” din 2003, an în care a debutat cu volumul Amazon și alte poeme, urmat de Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015), Gustul cireșelor (2017) și antologia Etica grunge. Sîntem generația extincției. Poeme alese 2003-2023 (2023).
Buy books on Amazon
De asemenea, este autorul volumului de publicistică și critică literară Stabilizator de aromă (2016), al romanului Cronovizorul (2020) și al nuvelei Platanii din Samothraki (2022). -
Claudiu Komartin
Claudiu Komartin (n. 1983), personalitate polivalenta (poet, critic literar si translator), a publicat volumele de poezie Papusarul si alte insomnii (Editura Vinea, 2003, 2007, Premiul National “Mihai Eminescu” pentru debut); Circul domestic (Editura Cartea Romaneasca, 2005, Premiul pentru poezie al Academiei Romane) si Un anotimp in Berceni (Editura Cartier, 2009, 2010). Selectii din poemele sale au fost traduse in franceza, engleza, germana, sarba, maghiara, bulgara, polona, japoneza si coreeana. A participat la festivaluri si ateliere internationale si a sustinut lecturi in 15 tari. Este coautor al scenariilor pentru piesele Deformatii, montata in 2008, si Trisez cu viata, montata in 2010. A publicat poeme, articole critice si traduceri
Buy books on Amazon -
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este lector universitar la Facultatea de Litere din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat a devenit una dintre exegezele critice esențiale asupra operei lui Mircea Ivănescu: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007). A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) și Amintiri pentru tatăl meu (2010). Este, de asemenea, autorul volumului Eminescu. Trei eseuri (2011) și coautor al antologiilor Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).
Buy books on Amazon -
Angela Marinescu
Numele Angela Marinescu este un pseudonim, numele real fiind Basaraba-Angela Marcovici. A folosit și pseudonimul Basaraba Matei. Este fiica lui Marius Marcovici, funcționar superior la Prefectura orașului Arad, și a Mariei (n. Martiș), profesoară de educație fizică și campioană națională la schi și la înot. Tatăl poetei descinde din familia lui Simion Marcovici, important intelectual al Banatului, la care a poposit în peregrinările sale Mihai Eminescu. Este mama poetului și publicistului Alexandru Matei. Angela Marinescu a făcut gimnastică la sol (era cea mai bună din Arad), înot și volei. O tuberculoză gravă i-a marcat tinerețea, mai exact între 15 și 26 de ani. S-a decis să studieze medicina, absolvind în final Facultatea de Psihologie de
Buy books on Amazon -
François de La Rochefoucauld
Librarian Note: There is more than one author in the Goodreads database with this name. This profile may contain books from multiple authors of this name.
Buy books on Amazon
Other authors publishing under this name are:
François de la Rochefoucauld
François VI, duc de la Rochefoucauld, prince de Marcillac (French: [fʁɑ̃swa d(ə) la ʁɔʃfuko]; 15 September 1613 – 17 March 1680) was a noted French author of maxims and memoirs. It is said that his world-view was clear-eyed and urbane, and that he neither condemned human conduct nor sentimentally celebrated it. Born in Paris on the Rue des Petits Champs, at a time when the royal court was vacillating between aiding the nobility and threatening it, he was considered an exemplar of the accomplished 17th-century noblema -
Mihok Tamas
Mihók Tamás (1991, Oradea) a publicat cinci volume de poezie (dintre care două autotraduse în maghiară) și un studiu de istorie literară (teza sa de doctorat). Este coordonatorul colecției de poezie /pocket a Editurii ART, redactor al Revistei de cultură „Familia” și cofondator al clubului de lectură mensual Pragul Vaida. A susținut lecturi și spectacole de performance poetic la majoritatea cluburilor de lectură & festivalurilor de literatură autohtone, precum și în țări precum Anglia, Germania, Belgia, Suedia, Polonia, Ungaria sau Republica Moldova. A tradus texte din peste șaptezeci de autori, publicându-le în reviste, antologii respectiv volume individuale. Laureat al mai multor premii, printre care cel mai recent e Premiul „Tânărul scri
Buy books on Amazon -
-
Anastasia Gavrilovici
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A fost, în ultimii ani de liceu, redactor-șef adjunct al revistei „Alecart”, apoi a trecut prin „Zona Nouă”, iar din 2016 face parte din redacția „Poesis internațional”. A publicat poezie, cronică literară și eseu și a tradus cărți din engleză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal).
Buy books on Amazon -
Matei Călinescu
Matei Călinescu was a Romanian literary critic and professor of comparative literature at Indiana University, in Bloomington, Indiana.
Buy books on Amazon
He attended the Ion Luca Caragiale High School in Bucharest, taking his diploma in 1952. He emigrated from Romania to the United States in 1973. Emeritus Professor at Indiana University. He lived with his wife in Bloomington, Indiana.